Bioportal
Showing posts with label retete traditionale. Show all posts
Showing posts with label retete traditionale. Show all posts

Monday, July 15, 2013

Ardei umpluti



Ingrediente
4-5  ardei grasi  
300 carne de porc tocata
60 g orez
1 morcov
1 ceapa
½  legatura marar si patrunjel
2 linguri pasta de tomate
200 ml suc de rosii
2 linguri faina
1 lingurita zahar
200 ml smantana
2-3 rosii
sare, piper, boia  dulce sau iute
5-6 linguri de ulei 

Mod de preparare
Se scot cotoarele ardeilor si se scutura bine de seminte iar carnea se pune intr-un castron mai mare. Intr-o tigaie puneti 2 linguri de ulei si caliti ceapa tocata si morcovul ras pe razatoare fara a le praji ( cu putina apa), rosiile curate de pielita si tocate, apoi adaugati orezul, condimentele si lasati pana scade zeama.
Rasturnati continutul peste carnea tocata, adaugati verdeata tocata si omogenizati compozitia.
Umpleti ardeii, puneti deasupra cate un praf de faina si puneti-i apoi intr-o tigaie cu 3-4 linguri de ulei, nu-i prajiti prea tare, doar ii opariti in ulei.


Puneti ardeii pe un pat de felii de rosii, cu suc de rosii si apa cat sa-i acopere. Condimentati cu sare si piper. Fierbeti-i la foc mic, cu capac aproximativ 30 minute.



In tigaia in care ati prajit ardeii faceti sosul: peste zeama ramasa adaugati pasta de tomate, zaharul, boia, 1 lingura de faina desfacuta in apa si amestecati totul bine, dar nu fierbeti. Adaugati acest sos peste ardei. Dati la cuptor inca 30 minute la foc mic, sa se inchege sosul si se se rumeneasca frumos ardeii.
Se servesc calzi cu smantana si cu verdeata tocata.


Pofta buna!

Friday, April 19, 2013

Mancare de ardei copti

Ador ardeiul copt. Imi plac salatele ce contin ardei copti si prin urmare, si aceasta mancare.
Daca va plac ardeii copti sau zacusca, de exemplu, merita sa incercati aceasta reteta.

Ingrediente:
13-15 ardei capia rosu;
1 lingura de faina;
2  cepe mijlocii;
2-3 linguri de bulion (pasta de rosii);
3-4 catei de usturoi,
ulei pentru calit
sare/piper
1/2 legatura patrunjel;
optional - ardei rosu iute

Mod de preparare:
Ardeii copti se curata (in cazul in care sunt din congelator sunt gata curatati) si li se indeparteaza cotorul si semintele.

Se taie ardeii in fasii si se pun intr-un bol, ca sa nu se piarda lichidul pe care il lasa.

Curatam cepele, le spalam si le tocam marunt. Se incinge uleiul intr-o cratita si se adauga ceapa, calindu-se pana se inmoaie.
Cand ceapa s-a inmuiat, se presara faina si se amesteca repede pana se incorporeaza.
Se adauga imediat ardeii taiati in fasii impreuna cu zeama pe care au lasat-o, se amesteca si se completeaza cu apa fierbinte, atat cat ardeii sa fie acoperiti. Se adauga sare si piper 9(dupa gust) si se lasa sa fiarba pe foc mic.

Dupa ce mancarea clocoteste cateva minute (8-9 min), se adauga bulionul ( pasta de rosii) si usturoiul tocat.Se amesteca si se mai lasa sa dea in clocot un minut dupa care oprim focul si adaugam patrunjelul tocat .
retete de post
Pofta buna!

Wednesday, March 27, 2013

Spanac cu mamaliguta

Spanacul! Niciodata nu s-a enumerat printre preferintele mele culinare! Insa am ajuns la o reteta facuta pe gustul meu, dar si al familiei mele, bineinteles. Asadar, ne trebuiesc urmatoarele:

Ingrediente:
2 kg spanac
2 cepe
4-5 catei de usturoi
1/2 legatura patrunjel
4-5 linguri suc de rosii
2 morcovi
1 pastarnac
1 cartof
sare
piper
boia iute

Mod de preparare:

Prima oara, curatam morcovul, pastarnacul si cartoful si le punem la fiert in apa. Dupa care, ne ocupam de partea migaloasa si mai putin placuta al acestui preparat si anume - ruperea frunzelor. Dupa ce am rupt frunzele spanacului, le spalam si le oparim 15-20 de minute in apa clocotita cu sare. Le scoatem intr-un castron, le lasam la scurs, dupa care le tocam.
Ceapa se curata, se spala si se taie cubulete. Intr-o cratita punem putin ulei, iar cand s-a incins se caleste ceapa. Cand s-a inmuiat se adauga spanacul, legumele taiate marunt, sare, piper si boia adaugand supa in care s-au fiert legumele, incat sa acopere spanacul. Se acopera cu capac si se tine pe foc pana scade. Se adauga sucul de rosii, se mai fierbe 5 minute si se opreste focul. Se adauga usturoiul pisat si patrunjelul verde tocat fin. Eu il servesc cu mamaliguta.
Pofta buna!

Wednesday, February 6, 2013

Iahnie de fasole

Aceasta este reteta mea simpla de iahnie de fasole

Ingrediente:
600 g fasole
3 cepe;
5-6 linguri de ulei
2 frunze de dafin;
1 lingurita de cimbru;
sare;
piper/boia dulce
patrunjel
3 linguri pasta de tomate

Mod de preparare:
Fasolea se pune la inmuiat cu o seara inainte insa eu intotdeauna ma hotarasc in ziua respectiva, asa ca o las minim o ora inainte sa ma apuc de preparat.
Asadar, dupa ce ati lasat la fasolea la inmuiat, o puneti la fiert in apa, adaugand 2 frunze de dafin si un cartof curatat si taiat in doua.Schimbati apa de 2 ori la un interval de 15-20 min.Cand fasolea este pe jumatate fiarta, taiati ceapa marunt si o puneti la calit intr-o cratita incinsa cu ulei.Cand ceapa a devenit un pic aurie, luati oala cu fasolea de pe foc, scurgeti apa, indepartati cartoful si rasturnati fasolea peste ceapa calita, adaugati cimbru, piper, boia si o lasati cinci minute pe foc cu ceapa calita pana adaugati apa, cat sa o acopere. Introduceti in cuptor si cand este aproape gata , puneti pasta de tomate si o mai lasati in jur de 10 min in cuptor. La sfarsit adaugati patrujel tocat marunt.

Pofta buna!

Monday, January 28, 2013

Pastrav la cuptor cu legume


Ingrediente
pentru 1 portie
1 pastrav
1 morcov
½ ardei rosu
2 cartofi
1 catel de usturoi
ulei de masline
100 ml apa
50 ml vin alb, optional
sare, piper
¼  lamaie
patrunjel proaspat


Mod de preparare
Curatam si spalam pestele, il lasam sa se usuce un pic si il condimentam cu sare si piper atat pe exterior cat si pe interior. Punem  intr-o tava cateva rondele de lamaie peste care asezam pestele. Taiem usturoul feliute si adaugam in interiorul pestelui si pe deasupra. Curatam si spalam legumele si le taiem in forma dorita. Adaugam legumele pe langa peste, le condimentam cu sare si piper si turnam 2-3 linguri de ulei de masline peste legume si peste. Turnam apa si vinul, daca se doreste si bagam la cuptor la 195C pentru aproximativ 50 minute, iar apoi 10 minute la 250C. La servire se poate orna cu patrunjel verde.
Pofta buna!



Friday, January 25, 2013

Chifteluțe marinate

Ingrediente
500 g carne tocata
3 cepe
1 cartof
2 morcovi
1 felie de paine
1 ou
500 ml suc de rosii sau 4-5 rosii
1 catel de usturoi
2 foi de dafin, sare, piper
o legatura de marar

Mod de preparare
Carnea se amesteca cu o ceapa tocata, un morcov ras, cartoful ras, 1 ou crud, felia de paine inmuiata in apa si mararul tocat marunt. Se fac chiftelute de marime medie si se pun la prajit. Intr-o craticioara se pun la calit restul de 2 cepem taiate fideluta, morcovul ras si usturoiul. Dupa ce s-au calit, se adauga rosiile taiate cubulete sau sucul de rosii si se lasa sa fiarba circa 30 de minute pâna se ingroasa sosul. In timpul fierberii, se adauga foile de dafin, sare dupa gust si piper. Dupa ce sosul s-a ingrosat, se adauga chiftelutele si se mai lasa circa 10 minute sa fiarba in sos. Se servesc calde cu castraveciori murati. Se pot servi si alaturi de piure de cartofi.

Pofta buna!