Bioportal

Friday, November 29, 2013

Negresa cu crema mascarpone



Ingrediente

Pentru blat:
  • 120 g ciocolata cu rom
  • 100 g unt
  • 100 g zahar
  • 300 g iaurt
  • 4 oua
  • 3 linguri cacao
  • 250 g faina
  • 1 praf de copt
Pentru crema:
  • 100 g ciocolata alba
  • 200 ml smantana pentru frisca
  • 10 g gelatina
  • 50 g zahar pudra
  • 250 g mascarpone
Mod de preparare

Ciocolata si untul se topesc la foc mic. Se omogenizeaza si se lasa la racit. Punem zaharul in crema de ciocolata si mixam pana se topeste. Adaugam ouale pe rand, unul cate unul, mixand bine dupa fiecare. Turnam incet iaurtul, omogenizam apoi incorporam incet si faina amestecata cu cacao, un praf de sare si praful de copt.
Turnam compozitia intr-o tava (25/35 cm) tapetata cu hartie de copt si dam la cuptor la foc mediu (180C) pentru aproximativ 40 de minute. Scoatem blatul pe un gratar si lasam la racit.
Crema:
Gelatina o punem la hidratat in cateva linguri cu apa rece.
Ciocolata rupta bucatele si amestecata cu smantana pentru frisca o topim la foc mic. Cand a ajuns la punctul de fierbere dam deoparte, omogenizam si lasam cateva minute la racit. Cand a ajuns la o temperatura suportabila la deget adaugam gelatina si amestecam pana aceasta se dizolva complet. Dam la rece pana crema incepe sa se inchege.
Mixam crema cu zaharul, apoi adaugam 250 g de mascarpone. Mixam pana la omogenizare.
Punem crema peste blatul bine racit si dam la frigider pentru 3-4 ore. Se portioneaza si se pudreaza cu cacao la servire.

Pofta buna!

Wednesday, October 30, 2013

Salata de morcovi

O alta reteta din cartea lui Jamie Oliver, simpla, sanatoasa si foarte buna :)

Ingrediente
o mana de fulgi de migdale
5 morcovi
1 ardei iute proaspat
o legatura de patrunjel
o bucata de ghimbir proaspat 2 cm
coaja si zeama de la o lamaie
ulei de masline
sare
Mod de preparare:
Prajitit migdalele intr-o craticioara, pe foc mediu, amestecand ocazional, pana cand devin aurii, dupa care le puneti intr-un castron. Spalati si curatati morcovi, dupa care radeti-i folosind robotul de bucatarie sau ii dati prin razatoare sau ii taiati fasii, adaugand ardeiul iute tocat marunt (fara tulpini si seminte), o treime din legatura de patrunjel si ghimbirul curatat, Puneti totul intr-un bol de servit. Stropiti salata cu ulei de masline si presarati un strop de sare. Adaugati putina coaja de lamaie rasa fin si zeama de lamaie din belsug. Presarati migdalele deasupra rumenite si jumatate din frunzele de patrunjel ramase. si amestecati.

salata de morcovi
Pofta buna!

Somon la cuptor de Jamie Oliver

Un mod simplu si gustos de preparat somonul.Este o reteta luata din cartea lui Jamie Oliver.
Ingrediente
1 file somon;
2 ardei capia;
2 buc ardei rosu iute;
1 legatura ceapa verde,
sare/piper;
ulei de masline;
coaja si zeama de la o lamaie;
seminte de fenicul (optional).

Mod de preparare
Turnati cateva linguri de ulei de masline intr-o tava mare pentru friptura. Taiati ardeii in doua si indepartati semintele. Tocati ardeii si ceapa verde rondele sau cum doriti.Tocati mare ardeii iuti. Stropiti somonul pe ambele fete cu ulei de masline, condimentati-l si deasupra radeti fin niste coaja de lamaie. Frecati somonul cu toate aceste condimente si puneti-l in tava de friptura cu pielea in sus si aranjati in jur legumele tocate.

Introduceti tava in cuptor si lasati-l in jur de 15. Dupa ce au trecut cele 15 minute, scoateti somonul din cuptor si indepartati cu grija pilea si intoarceti pestele. Adaugati un praf de sare si seminte de fenicul. Intoarceti ardeii, apoi puneti tava in cuptor si mai lasati-o 5 minute sau pana cand crusta somonului devine crocanta.
reteta somon
Pofta buna!
 

Sunday, October 20, 2013

Cannelloni cu ricotta si spanac

Reteta asta am descoperit-o aici http://raftulbunicii.blogspot.ro si chiar a meritat sa o incerc. Am modificat un pic compozitia dupa gustul meu si a iesit un preparat pe gustul intregii familii.
retete cu cannelloni
Ingrediente
1 cutie cannelloni
1 punga de 250g spanac congelat 
250g ricotta
100 g telemea vaca;
150 g cascaval ras
o ceapa taiata fin
50 g unt
sare, piper
parmezan ras
Pentru sosul bechamel
1,2 litri lapte
60 g unt
60 g faina
sare
nucsoara
Mod de preparare
Pregatim sosul: topim untul si adaugam laptele, dupa care faina si lasam sa se ingroase.Corect ar fi sa topim untul si adaugam faina dupa care laptele cald, insa ca sa evitam arderea fainii, alegem varianta scrisa de mine. Adaugam nucsoara si sarea la final.
Pregatim spanacul: se decongeleaza, se caleste in unt ceapa, se adauga si spanacul, se pune ricotta si apoi se amesteca bine de cateva ori. Adaugam sarea si piper iar la final cascavalul si telemeaua rasa.
Intr-o tava incapatoare si destul de inalta se pune un strat subtire de bechamel care se intinde bine pe tot fundul tavii si apoi se aranjeaza pastele umplute cu spanac intr-un strat. Se toarna bechamel pana le acopera si se mai pune un strat de paste care se acopera cu restul de bechamel. Daca aveti tava suficient de mare, e mai bine sa le asezati intr-un singur strat.
Se presara parmezan si se baga la cuptor aprox. 30 minute. Cand sunt gata, se lasa 10 minute sa se odihneasca inainte de a le servi.

cannelloni cu ricotta si spanac

Pofta buna!

Friday, October 18, 2013

Tarta cu mere

Ce este mai deosebit la aceasta reteta, este acest blat, luat din cartea lui Gordon Ramsay, denumit aluat fraged.

Ingrediente:
aluatul fraged
225 g faina;
1 lingurita sare;
140 g unt rece, taiat cubulete;
4-5 linguri de apa de la gheata.

umplutura:
5-6  mere potrivite;
5-6 linguri de zahar;
un praf de scortisoara;
1 plic zahar vanilat;
2-3 linguri de gris.;
100 g nuca /migdale tocata marunt

Mod de preparare:
Punem faina si sare intr-un bol/castron. Adaugam untul si amestecam pana obtinem o compozitie cu aspect de firimituri mari. Dupa care, amestecam cu 4 linguri de apa rece. Mai adaugam o lingura de apa daca ni se pare prea uscat.
Framantam amestecul ca pe un aluat, dupa care il invelim in folie si-l dam la rece pentru cel putin 30 de minute.
Pentru umplutura:
Dam merele prin razatoare, adaugam zaharul, scortisoara, zaharul vanilat, nuca/migdalele si grisul.

Dupa ce am scos aluatul din frigider, il impartim in doua parti egale. Intindem prima foaie de aluat astfel incat sa formam un disc un pic mai mare decat dimensiunea tavii si o asezam in forma de tarta, unsa inainte cu putin unt.
Avem grija sa acopere si peretii tavii iar surplusul il taiem.Asezam umplutura si acoperim tarta cu inca un disc format din aluat.
Introducem tarta in cuptorul preincalzit si o lasam in jur de 30-40 min. pana cand tarta este bine coapta pe deasupra.

Pofta buna!

Chec aperitiv

Un aperitiv rapid si ideal pentru petreceri. Se poate servi cu sos tzatziki .Eu cel putin asa l-am servit si a mers de minune :).
 

 
INGREDIENTE:
200 g sunca taiata cuburi
150 g cascaval ras/sau branza telemea
4 oua;
3 linguri faina
1 ardei rosu capia;
1 ardei verde gras
100 gr masline fara samburi
3 linguri ulei
sare
piper
verdeturi (marar sau patrunjel)

PREPARARE:
Se bat oualele cu ajutorul unui tel sau mixer, eu am folosit telul de data aceasta.
 
Se adauga uleiul, faina si praful de copt

Taiem marunt sunca, ardeiul, maslinele iar cascavalul il dam prin razatoare sau branza telemea.
Amestecam toate ingredientele intr-un vas si condimentam cu sare si piper. Tocam verdeturile si le amestecam si pe acestea
Turnam compozitia intr-o tava tapetata cu hartie de copt si o dam la cuptorul preincalzit pana se rumeneste deasupra. (in jur de 30 min).
 
Pofta buna!

Thursday, September 26, 2013

Prajitura Tosca

Ma bucur c-am descoperit aceasta prajitura. O prajitura cu crema de vanilie, ciocolata si biscuiti. Bun. Recunosc c-am avut ceva emotii cu blatul. Blat din albusuri cu mac si cocos? hmmm...imi era putin strain gustul. Dar in combinatia asta, este perfect! Bine, perfect pentru cei care nu au o problema cu macul, eu am intampinat ceva discutii la prima reteta in ceea ce priveste acest ingredient, insa am repetat reteta si fara mac ca sa fie pe placul tuturor. :)
Ingrediente:
Pentru blat:
8 albusuri
200 g zahar
100 g mac
100 g nuca de cocos
3 linguri faina
1 praf de sare
1 plic praf de copt
Pentru crema:
8 galbenusuri
150g zahar
700 ml lapte
4 linguri de faina;
200 g unt
 o esenta vanilie;

Pentru topping:
120 g biscuiti Petit beurre
200 ml lapte
 1/2 lingurita rom
200 g ciocolata cu lapte
50 g ciocolata neagra
50 ml frisca

Mod de preparare:
Separam albusurile de galbenusuri.Albusurile le batem spuma cu zaharul  iar galbenusurile le lasam deoparte pentru crema.
Dupa ce albusurile au fost batute spuma impreuna cu zaharul, adaugam semintele de mac, amestecam usor dupa care adaugam faina cernuta impreuna cu praful de copt.
Turnam compozitia de blat intr-o tava, tapetata cu hartie de copt si dam la cuptorul preincalzit pentru circa 25-30 min la foc potrivit .
Cat blatul sta la cuptor pregatim crema.
Galbenusurile se amesteca bine cu zaharul, esenta de vanilie si faina si se subtiaza cu laptele. Punem compozitia pe foc si amestecam in continuu pana se ingroasa. Cand s-a ingrosat, luam vasul de pe foc si incorporam untul cu ajutorul unui tel pana se topeste.
Peste blatul copt si racit intindem crema, punem deasupra ei un rand de biscuiti pe care ii inmuiem in lapte. Dupa ce am asezat biscuiti glasam prajitura cu glazura de ciocolata.
Glazura de ciocolata: am rupt ciocolata bucatele mici, am adaugat frisca si am pus-o intr-o craticioara la topit, amestecand mereu..
Inainte de a fi servita se tine la rece cateava ore sau de seara pana dimineata.
Pofta buna!

Paellla de Gordon Ramsay

Din pacate, nu am poze detaliate la acest preparat deoarece a fost prima oara cand am gatit o reteta a lui Gordon Ramsay - spre rusinea mea - si nu stiam cum va iesi. Insa a iesit un preparat surprinzator de bun si sigur voi mai posta si alte retete din cartea lui.
Ingrediente:
2 pulpe de pui dezosate;
2 linguri de ulei de masline, plus inca putin pentru stropit;
1 ceapa curatata si tocata;
1 ardei rosu mic;
2 catei de usturoi;
1 ardei rosu chilii;
cateva crengute de cimbru;
sare/piper proaspat macinat;
100 g carnati chorizo;
1/2 lingurita de boia de ardei;
250 g orez cu bobul lung;
un strop de sherry sec;
1/2 lingurita de sofran;
2 rosii mari;
250 g scoici proaspete, spalate;
150 g creveti prefierti;
150 g calamari;
150 g mazare (dezghetata, daca este congelata)

Mod de preparare:
Puneti o oala cu apa la fiert.Taiati carnea de pui bucati mici. Incingeti uleiul de masline intr-o cratita mare pentru paella. Si adaugati ceapa tocata, ardeiul rosu tocat si fara seminte, usturoiul pisat, chilii taiat pe diagonala si fara seminte si crengutele de cimbru. Se calesc cateva minute la foc mare, pana ce legumele incep sa se inmoaie.
Asezonati bucatile de pui cu sare si piper si le adaugam in tigaie, impreuna cu feliile de chorizo si boia. Prajiti-le, amestecand des, pana ce puiul se rumeneste usor.
Puneti in cratita orezul si amestecati 2-3 minute , dupa care se stropeste cu sherry si se toarna apa pana ce depaseste orezul cu 2 cm. Lasati sa fiarba la foc mic iar in momentul cand da in clocot, adaugati sofranul, amestecand bine. Se adauga rosiile taiate marunt, se potriveste cu sare si piper. Lasati sa fiarba la foc mic, amestecand des inca 12-15 minute..
Adaugati scoicile, creveti si putina apa fiarta, daca este nevoie si amestecati bine. Se lasa sa fiarba la foc mediu pana ce scoicile incep sa se deschida. Apoi pune calamari curatati si taiati rondele si mazarea. Si se mai lasa 5-7 minute. Condimentati la sfarsit.
Luati tigaia de pe foc, se acopera cu folie si se lasa se se odihneasca 5 minute, pentru ca aromele sa se intrepatrunda. Dupa cele 5 minute, stropeste paella cu putin ulei de masline si o poti servi.
Pofta buna!






Wednesday, September 25, 2013

Salata de conopida

Ingrediente
500 de grame de conopida gata curatata de cotor si frunzele exterioare;
2 linguri maioneza;
2 linguri de iaurt;
2 catei de usturoi;
zeama de la 1/2 de lamiae;
1 ardei capia rosu tocat marunt;
sare/piper dupa gust;

Mod de preparare:
Se spala conopida si se desface in buchetele, indepartandu-se cotorul si frunzele exterioare.
Dupa care se pune la fiert in apa cu putina sare. Se fierbe pana se inmoaie, apoi se scurge bine de apa. Lasam cateva minute la racit, dupa care se toaca marunt.
Pregatim un sos. Batem iaurtul cu zeama de lamaie, adaugam maioneza si usturoiul pisat marunt si condimetam cu sare si piper dupa gust.
Punem conopida maruntita intr-un castron si se adaugam ardeiul tocat marunt. Se toarna sosul si  amestecam bine, apoi dam la frigider macar 15 minute.

Pofta buna!

Friday, September 20, 2013

Pachetele cu legume

Aveam in camara ramasi 100-150 g taietei chinezesti iar cum sotului meu ii plac foarte mult, m-am gandit sa-i fac asa-numitele pachetele de primavara. Doar ca, nu puteam sa respect reteta. Nu-l pot numi un fan al mancarii chinezesti si scopul era acela de a si manca, asa c-am adaugat ingrediente care sunt pe gustul lui si n-am dat gres.
In concluzie, acest preparat il puteti pregati intr-o zi de post sau atunci cand nu aveti in camara - miez de bambus, ciuperci negre si muguri de fasole mungo :).Eu pana si varza chinezeasca am inlocuit-o cu o varza romaneasca, pe motiv ca n-am gasit in magazinul in care intrasem sa cumpar foietajul.

Ingrediente:
1 pachet de foi subtiri de placinta;
2 foi de varza chinezeasca sau o mana de varza taiata fideluta;
1 morcov;
100 g taitei de orez;
1 fir ceapa verde
1 ardei capia;
2 lingurite sos de soia;
2 lingurite ulei de susan;
sare, piper
ulei pentru prajit.
Mod de preparare:
Punem intr-o oala cu apa clocotita, taietei de orez si ii fierbem un pic.
Dupa care taiem morcovul si ardeiul bastonase, varza fideluta iar ceapa rondele. Intr-o tigaie punem ceapa la calit, adaugam morcovul si ardeiul , lasam un pic pana se calesc si adaugam varza.
La final adaugam taietei, amestecam bine, condimentam cu sare, piper, sosul de soia si uleiul de susan. Este destul de important ca umplutura sa nu fie zemoasa deoarece in momentul cand o rulam in foietaj aceasta se va rupe.


Dupa ce le-am rulat, le-am pus la prajit si au iesit aceste pachetele delicioase!
Pofta buna!

Tagliatele cu sos Alfredo

Este o reteta pe care am descoperit-o cu ceva timp in urma insa n-am reusit sa o postez. Este un preparat bun, merita incercat.
Existau si exista mai multe variante la acest sos Alfredo, insa eu l-am ales pe cel cu lapte si crema de branza si a fost foarte bun. Bine, doar daca va plac pastele si sosurile albe. :)
Cealalta reteta de sos Alfredo, este cu smantana pentru gatit (sau o smantana mai grasa), un galbenus de ou, cascaval ras, usturoi , sare si piper, asta in caz ca n-aveti in frigider branza Philadelphia si aveti smantana.:)

Ingrediente:
150 g paste tagliatele;
200 g branza Philadelphia;
50 g unt;
200 ml lapte;
150 g cascaval;
3 fire de patrunjel;
3 catei de usturoi;
sare/piper dupa gust.

Mod de preparare:
Punem o oala cu apa,  cu putina sare si o picatura de ulei la fiert. Cand apa da in clocot adaugam pastele. Lasam pastele sa fiarba si ne apucam sa pregatim sosul.
Topim untul, adaugam branza, dupa care punem treptat laptele. Adaugam si cascavalul ras, amestecand mereu pentru a nu ni se taia sosul. Iar la final, dupa ce am adaugat toate ingredientele enumerate mai sus, adaugam usturoiul pisat si asezonam cu sare si piper dupa gust.

Dupa ce au fiert pastele si le-am scurs de apa in care au fiert, putem adaugam peste ele sosul alb rezultat.
Este o alegere buna, atunci cand ne grabim! :)
Pofta buna!


Thursday, August 29, 2013

Salata cu pui

Cea de a doua salata este aceasta salata cu pui. O salata foarte simpla dar diferita la gust de celelalte salate cu pui din cauza cimbrului si a mentei.
Ingrediente:
2 buc piept de pui;
1 mana de masline ;
70 g salata mixta;
ulei de masline (dupa gust);
zeama de la o lamaie (dupa gust);
1/2 lingurita ardei rosu iute uscat;
1 ceapa rosie;
2 fire de menta tocata marunt;
4 crengute de cimbru;
sare, piper (dupa gust)
50 g branza telemea de capra/vaca.

Mod de preparare
Pregatim pieptul de pui pe gratar, dupa ce s-a facut il taiem fasii. Taiem branza cubulete si ceapa rosie fasii.Dupa care trecem la asamblarea ei.
Punem salata, adaugam pieptul de pui taiat fasii, ceapa, maslinele, jumatatea de lingurita de ardei rosu, branza cubulete, menta, cimbru tocat marunt, asezonam cu sare, piper, ulei si zeama de lamaie dupa gust.

salata cu pui, masline si branza
Pofta buna!

Salata cu taietei chinezesti si creveti

O sa va prezint 2 retete de salate simple si foarte gustoase. Prima este aceasta salata cu taietei chinezesti si creveti pe care eu am descoperit-o intr-un restaurant, insa creveti nu erau prajiti in tigaie iar mie personal nu mi-au placut.....prin urmare, i-am prajit un pic :)
 
Ingrediente:
200 g creveti prefierti congelati sau proaspeti;
50 ml vin alb;
1 ardei verde iute;
1-2 catei de usturoi;
1 morcov;
1 ardei rosu kapia;
150 g salata mixta;
150 g taietei chinezesti;
sare, piper (dupa gust);
ulei masline (dupa gust);
lamaie (dupa gust).

Mod de preparare:
Intr-o oala punem apa la fiert pentru taietei, cu putina sare si o lingurita de ulei. Pana cand apa da in clocot, pregatim creveti. Punem o tigaie pe foc cu 2 linguri de ulei la incins. Daca am luat creveti congelati si i-am lasat sa se descongeleze, ii aruncam pur si simplu in tigaie, daca i-am luat proaspeti prefierti (nedecorticati), ii decorticam inainte sa ne apucam de preparat. Asadar, cand uleiul s-a incins in tigaie punem creveti la prajit, adaugam ardeiul iute taiat marunt, putina sare, piper, punem si usturoiul si adaugam vinul. Lasam sa se evapore alcoolul si cand sunt putin rumeniti ii luam de pe foc.
Cand apa a dat in clocot, adaugam taietei si ii lasam sa fiarba conform instructiunilor de pe ambalaj.

salata de creveti
In momentul cand avem taietei fierti si creveti prajiti, ne apucam de asamblarea salatei. Punem taietei, adaugam salata mixta, morcovul taiat fasii, ardeiul kapia taiat fasii sau cubulete si asezonam cu sare, piper, lamaie si ulei dupa gust.
Pofta buna!